Elemente de fizica cuantica
Pe măsura adânciri studiilor legate de structura şi proprietăţile atomilor, fizicienii au ajuns tot mai mult la concluzia că greutăţile şi deficienţele întâmpinate de modelul
Bohr –Sommerfield au o cauză mai profundă. Cu alte cuvinte greutăţile pe care le întâmpină în a descrie corect atomul se regăsesc sub o formă sau alta la înţelegerea oricăror fenomene de la o scară a dimensiunilor de ordinul 10-8 cm. De aici a rezultat că trebuie căutată o descriere mai corectă , mai conformă cu realitatea tuturor fenomenelor microscopice. Concluzia este că mecanica lui Newton nu mai poate descrie corect fenomenele la această scara.
Fenomene cum ar fi efectul fotoelectric sau emisia de radiaţie termică nu pot fi încadrate corect în teoria ondulatorie a luminii. La o analiză ceva mai atentă rezultă că fenomenele care nu pot fi corect explicate ondulator corespund momentului de apariţie (naştere) sau dispariţie a radiaţiei luminoase, momente care presupun directa legătură între radiaţie si atom. Într-un fel acest lucru a fost explicat de către modelul Bohr prin introducerea postulatelor. În fond în spatele acestor postulate se ascunde cheia înţelegerii fenomenelor la scară atomică.
Newton însă a observat că fenomenele luminoase pot fi descrise foarte bine până la un anumit punct pe o bază ondulatorie cât ţi pe o bază corpusculară.
Nu pot fi explicate simultan, ondulator ţi corpuscular acele fenomene care sunt condiţionate de trăsăturile ce deosebesc cel mai mult particulele de unde în particular deosebirea este legată de introducerea spaţială pe care o ocupă o particulă sau o undă. O particulă este totdeauna localizată într-o regiune finită a spaţiului, pe când emisia radiaţiilor termice ca şi efectul fotoelectric presupun restrângerea şi localizarea undei intr-o regiune extrem de mică (deci cu caractere corpusculare). În acest fel trebuie să admită ori că lumina în diverse momente este când undă, când particulă ceea ce este deosebit de greu de înţeles, ori presupune că lumina conţine în sine ambele calităţi dar că în unele momente, una dintre calităţi predomină .
A doua alternativă pare mai uşor de acceptat cu condiţia să putem cunoaşte şi explica fizica, când, cum şi de ce se comportă lumina, dominant ondulatoriu sau dominant corpuscular.
Astfel ajungem la concluzia că lumina trebuie să conţină ambele calităţi : undă şi particulă. În acest caz , pot fi explicate atât fenomenele de interferenţă cât şi cele cu caracter corpuscular, formând astfel o unitate indestructibilă undă-particulă numită foton.
Bohr –Sommerfield au o cauză mai profundă. Cu alte cuvinte greutăţile pe care le întâmpină în a descrie corect atomul se regăsesc sub o formă sau alta la înţelegerea oricăror fenomene de la o scară a dimensiunilor de ordinul 10-8 cm. De aici a rezultat că trebuie căutată o descriere mai corectă , mai conformă cu realitatea tuturor fenomenelor microscopice. Concluzia este că mecanica lui Newton nu mai poate descrie corect fenomenele la această scara.
Fenomene cum ar fi efectul fotoelectric sau emisia de radiaţie termică nu pot fi încadrate corect în teoria ondulatorie a luminii. La o analiză ceva mai atentă rezultă că fenomenele care nu pot fi corect explicate ondulator corespund momentului de apariţie (naştere) sau dispariţie a radiaţiei luminoase, momente care presupun directa legătură între radiaţie si atom. Într-un fel acest lucru a fost explicat de către modelul Bohr prin introducerea postulatelor. În fond în spatele acestor postulate se ascunde cheia înţelegerii fenomenelor la scară atomică.
Newton însă a observat că fenomenele luminoase pot fi descrise foarte bine până la un anumit punct pe o bază ondulatorie cât ţi pe o bază corpusculară.
Nu pot fi explicate simultan, ondulator ţi corpuscular acele fenomene care sunt condiţionate de trăsăturile ce deosebesc cel mai mult particulele de unde în particular deosebirea este legată de introducerea spaţială pe care o ocupă o particulă sau o undă. O particulă este totdeauna localizată într-o regiune finită a spaţiului, pe când emisia radiaţiilor termice ca şi efectul fotoelectric presupun restrângerea şi localizarea undei intr-o regiune extrem de mică (deci cu caractere corpusculare). În acest fel trebuie să admită ori că lumina în diverse momente este când undă, când particulă ceea ce este deosebit de greu de înţeles, ori presupune că lumina conţine în sine ambele calităţi dar că în unele momente, una dintre calităţi predomină .
A doua alternativă pare mai uşor de acceptat cu condiţia să putem cunoaşte şi explica fizica, când, cum şi de ce se comportă lumina, dominant ondulatoriu sau dominant corpuscular.
Astfel ajungem la concluzia că lumina trebuie să conţină ambele calităţi : undă şi particulă. În acest caz , pot fi explicate atât fenomenele de interferenţă cât şi cele cu caracter corpuscular, formând astfel o unitate indestructibilă undă-particulă numită foton.